Dogma Comunistă I

Apărătorii religiei nu încetează niciodată să aducă în discuţie regimurile comuniste ale secolului XX - Uniunea Sovietică a lui Iosif Stalin, China lui Mao Zedong, Cambogia lui Pol Pot etc. şi crimele groaznice de care erau vinovaţi: ucideri în masă, tratamentul aspru al disidenţilor, încălcarea drepturilor omului pe scară largă şi moartea a milioane de oameni nevinovaţi. Apologeţii religioşi, inevitabil, pun responsabilitatea acestor crime în cârca ateismului oficial al regimurilor Marxiste, susţinând că lipsa credinţei în Dumnezeu a comuniştilor a tăiat legăturile morale restrictive care ne ţin împreună, ducând în mod direct în devalorizarea vieţii umane şi la vărsarea de sânge ce a urmat. Concluzia la care se ajunge este că în ciuda defectelor sale, doar credinţa în Dumnezeu ne poate da un motiv ca se ne tratăm unii pe alţii cu demnitate şi că dacă fenomenul ireligios ar deveni vreodată larg răspândit cu siguranţă rezultatul ar fi o răspândire a crimelor precum cele din ţările comuniste.

Ca să nu se înţeleagă greşit, trebuie să spun din start că şi eu urăsc crimele regimurilor comuniste la fel de mult ca orice altă persoană raţională. În acest eseu, nu voi încerca să le minimalizez sau să le găsesc scuze. Voi spera însă să arăt că nu non-teismul este cel care trebuie să fie tras la răspundere. Oricât de nechibzuite sau rele au fost faptele comuniştilor acestea nu se reflectă în ireligioşii din ziua de azi, nici nu oferă vreo dovadă despre ce s-ar putea întâmpla dacă umanismul secular susţinut de mine şi de alţii ar câştiga teren.

Fără îndoială, crimele regimurilor comuniste au fost îngrozitoare dar este important să nu uităm care a fost cauza lor. Asta este prima concepţie greşită despre comunişti: că au încercat să înţeleagă lumea prin raţiune şi ştiinţă si nu prin credinţă aceasta fiind greşeala care a facilitat crimele comise. Fără îndoială, comunismul n-a fost o viziune asupra lumii bazată pe raţiune sau dovezi, ba dimpotrivă a fost o ideologie dogmatică, anti-raţională, în aceeaşi măsură cu religia fundamentalistă, unde anumite teoreme erau de partea "credinţei" şi nu era permis să fie dezbătute sau puse la îndoială. Deşi comuniştii s-au declarat eliberaţi de gândirea superstiţioasă, în realitate ei n-au scăpat de dogmă, doar şi-au transferat credinţele dogmatice de la doctrinele religiei la un set de valori politice la fel de rigid şi inflexibil.

Unul dintre cele mai bune exemple este modul sovietic de abordare al agriculturii. În anii 1930, un ideolog pe nume Trofim Lysenko care nu ştia mai nimic despre ştiinţă, dar care cunoştea cuvintele cheie din Marxism, a convins guvernul sovietic şi pe Stalin că noua-descoperită ştiinţă a geneticii (sau cum îi zicea Lysenko, Mendelism-Weissmanism-Morganism) era o ştiinţă burgheză şi trebuia respinsă fiindcă intra în contradicţie cu ideologia Marxistă.

Propria viziune a lui Lysenko era Lamarckista, susţinând moştenirea şi transmiterea mai departe a caracteristicilor dobândite de un organism în timpul vieţii, ajutată de o doză de nebunie şi alte concepţii pline de nonsens. În ciuda laudelor lui Lysenko cum că metodele sale vor produce recolte din ce în ce mai bogate în fiecare an, Lysenkoismul a fost un eşec total în practică; dar fiindcă s-a stabilit că era în acord cu principiile comuniste ale materialismului dialectic, a fost făcut o dogmă oficială a URSS, criticarea sa fiind interzisă.

Oamenii de ştiinţă sovietici autentici care au criticat Lysenkoismul, cum ar fi marele biolog Nikolai Vavilov, au fost defăimaţi în public, concediaţi, li s-a interzis să mai lucreze în cercetare şi în unele cazuri au fost încarceraţi sau omorâţi. Vavilov însuşi a fost trimis într-un gulag din Siberia datorită opoziţiei sale faţă de Lysenko şi a murit încarcerat. Rezultatul acestor acţiuni a fost scăderea productivităţii agriculturii, foamete în masă ce a provocat mii de morţi, şi un stat Rus care până în zielele noastre este cu mult în urma statelor din Vest în cercetarea din domeniul geneticii.

Profetul Lîşenko împărtăşeşte "revelaţiile" sale marilor preoţi ai Dialecticii.

Şi alte regimuri comuniste au împărtăşit această ideologie iraţională şi ostilitatea accentuată faţă de intelectualism. Alt exemplu a fost Revoluţia Culturală a Chinei comuniste, o serie anarhică de omoruri organizate şi puse în aplicare de către conducătorul din acea vreme, Mao Zedong. Cum este menţionat şi în Encarta, "oamenii de ştiinţă şi alţi intelectuali au fost supuşi unei victimizări speciale; sute de mii au fost bătuţi, jefuiţi, umiliţi în public şi condamnaţi la muncă silnică în ferme la mare depărtare de casă." Pentru o perioadă de aproape 10 ani sistemul educaţional al ţării a fost îngheţat în totalitate. Regimul criminal şi însetat de putere al lui Pol Pot, Khmerii Roşii, a mers şi mai departe decât China şi a vizat exterminarea tuturor celor care erau suspectaţi că sunt intelectuali (doctori, profesori, ingineri etc.) sau a celor având o anumită educaţie, ajungându-se până la atacarea celor ce purtau ochelari.

Rezultatul dogmatismului regimului lui Pol Pot.
Morala: dogmatismul orb ucide, indiferent de natura sa.

Cazuri ca acesta arată că defectul comunismului nu a fost non-teismul ci mai degrabă ataşamentul puternic şi rigid la propriile convingeri însoţit de o ostilitate foarte agresivă îndreptată contra celor care le pun la îndoială sau au opinii contradictorii. Impunerea iraţională a dogmei împotriva gândirii libere şi a vieţii umane este întotdeauna distructivă, indiferent de principiile specifice urmate dogmatic.

Continuarea în articolul Dogma Comunistă II

Inspirat din: http://www.ebonmusings.org/atheism/communism.html